Detalii uluitoare din seara în care a fost prins băut la volan. Mașina lui Florin Cîțu mergea dintr-o parte în cealaltă a drumului. „Avea ochii injectați și umezi”

Detalii uluitoare din seara în care a fost prins băut la volan.  Mașina lui Florin Cîțu mergea dintr-o parte în cealaltă a drumului. „Avea ochii injectați și umezi”
Publicat: 13/08/2021, 13:40

În seara în care a fost prins băut la volan, mașina condusă de Florin Cîțu circula de pe-o parte pe alta a drumului. Potrivit anchetatorilor americani, actualul premier al României avea „ochii injectați și umezi” și o alcoolemie foarte mare.

Totul s-a întâmplat pe data de 3 decembrie 2000, la ora 2.08. Florin Cîțu se afla într-o mașină Ford Probe roşie, care mergea de pe-o parte pe cealaltă a drumului.

Potrivit unor dezvăluiri făcute în exclusivitate de Mediafax, Florin Cîţu era băut, avea ochii injectaţi şi o alcoolemie de  de 0.161, limita legală fiind de 0.08.

În aceeaşi noapte de 3 decembrie 2000, Florin Cîţu este luat în custodia autorităţilor americane care stabilesc o cauţiune de 1950 de dolari.

După incident, Cîțu a plecat în România pentru a petrece Crăciunul

Potrivit sursei citate, după ce procurorul formulează oficial acuzaţiile şi le trimite judecătorului, Florin Cîţu nu se mai prezintă la instanţă pentru că se întoarce în România pentru sărbătorile de Crăciun.

Sursa citată mai arată că Florin Cîțu a revenit ulterior în Statele Unite ale Americii, în ianuarie 2001, unde ar fi  pledat nevinovat. Acesta este amenințat cu un mandat de arestare, apoi intră în programul Drinking Drivers.

Astfel, pe 6 ianuarie 2001, Florin Cîţu ( 28 de ani la acea dată), reprezentat de firma de avocatură Moothart & Owen, absolvent de universitate şi candidat pentru doctorat decide să pledeze nevinovat în faţa instanţei americane, în legătură cu acuzaţiile aduse (OWI/ Operating While Intoxicated), 1st Offence, violarea secţiuni 321J.2 din Codul Penal al Iowa (1999), Serious Misdemenor) şi cere un proces rapid.

Cum a decis să se ia la trântă cu autoritățile americane

Pe 8 ianuarie 2001, acelaşi inculpat Florin Cîţu, reprezentat de avocatul Gerald Moothart, decide să se ia la trântă cu autorităţile americane cerând în faţa instanţei, printr-o nouă cerere semnată, ca procurorii să-i pună la dispoziţie toate probele din dosar: declaraţiile sale scrise sau audio, ale martorilor, copiile cazierului său, the driving record, toate bunurile reţinute de procurori la percheziţie, orice informaţie deţinută care l-ar putea disculpa, examinările sale, testele făcute, toată documentaţia prin care s-a stabilit alcoolemia, raportul ofiţerilor de la faţa locului, numele informatorilor folosiţi în ancheta împotriva lui, înregistrări audio, video de tot felul, inclusiv date despre amprentarea sa.

„Pledez vinovat şi înţeleg că nu va fi niciun proces de niciun fel”

Spre sfârşitul lui februarie 2001, Florin Cîţu se răzgândeşte și face un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorul, acceptă să intre într-un program de evaluare împotriva abuzului de substanţe şi trimite evaluarea sa într-un plic „confidenţial” la instanţă, scrie Mediafax.

„Pledez vinovat şi înţeleg că nu va fi niciun proces de niciun fel”. Cîţu acceptă amenda, acceptă încarcerarea 48 de ore, o taxă pentru Educaţie pentru Rezistenţa la Abuzul de Droguri şi un program de evaluare împotriva abuzului de substanţe.

În cele din urmă pe 26 februarie 2001, judecătorul Thomas R. Hronek îl condamnă pe Florin Cîţu la 2 zile de închisoare în Penitenciarul Story County, îi scade din pedeapsă perioada reţinerii, îi dă amendă de peste 1300 de dolari şi îi cere să contacteze şeriful din Story County pentru executarea pedepsei şi chiar şi să plătească masa şi camera din penitenciar dacă este nevoie.

„Se deplasa în mod vizibil de pe-o parte pe alta a rutei de  călătorie”

„L-am văzut pe inculpat conducând un Ford Probe roşu cu placa Iowa 675CMG în zona de est, pe Lincoln Way, pe banda exterioară. Pe măsură ce maşina Probe călătorea spre est, el se deplasa în mod vizibil de pe-o parte pe alta a rutei de  călătorie. Maşina Probe nu a menţinut o viteză constantă (fluctua între 32 şi 56 km/h). Inculpatul mirosea a băuturi alcoolice şi a recunoscut că a băut. Inculpatul avea ochii injectaţi şi umezi. Inculpatul nu a putut face testul de sobrietate. Inculpatul a făcut un Preliminary Breath Test care indica Blood Alcohol Content (BAC) peste 0.100. Inculpatul a făcut testul Datamaster şi acesta a înregistrat un BAC de 0.161”, spun procuorii în dosarul lui Cîțu din America.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Tinerii îmbrăţişaţi înainte să fie luaţi de ape, în Italia, sunt români. Patrizia, Bianca şi...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Cresc salariile minime de la 1 iulie 2024: Câți bani vor lua în mână angajații...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Cele mai mari alegeri din lume. Primul exit poll arată că partidul premierului indian va...
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Interzis pentru TURIȘTI. Românii trebuie să respecte noile reguli. Se aplică din iunie 2024
Anunț de ultimă oră de la ANM! Temperaturile se apropie de pragul canicular. Unde se...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Andrei Aradits, dezvăluiri neașteptate despre relația cu Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa. Nici...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Mai mulți asteroizi potențial periculoși amenință planeta Marte
×